≡ Meniu

Arctic O40+, ladă frigorifică spațioasă cu volum de 360 litri

Arctic O40+ e una dintre cele mai mari lăzi frigorifice de la acest brand și mi se pare destul de reușită. E bine ca un astfel de aparat să aibă yală în special dacă aveți copii. E foarte important și unde o puneți deoarece trebuie ferită de umiditatea și de căldură excesivă, dar cred că deja știți asta. Nu veți găsi lăzi pe alte culori deoarece nu e genul de aparat care-l puneți în bucătărie. Poate fi un ajutor pentru cei care au un frigider modest sau congelatorul combinei e destul de plin.

Alternativele sunt lăzile ceva mai mici care sunt și mai accesibile, iar raportul volum/preț e mai bun la cele mari. Vine la un preț bun Vezi prețul special de azi.

Arctic O40+, ladă frigorifică spațioasă cu volum de 360 litri

Volumul său net e unul de 360 litri care nu e împărțit pe compartimente ca la congelatoare. Spre deosebire de un congelator, o ladă ocupă mai mult spațiu deoarece are o formă orizontală și chiar volumul e mai mare pentru același preț. Panoul său de control e cel clasic adică e prezent și la alte modele. Consumul nu are mare importanță cât timp nu o veți folosi chiar tot timpul.

Caracteristicile speciale sunt: clasa energetică A+, panoul de control LED, garnitura antibacteriană, securizare cu yală, design din materiale neinflamabile și izolația e densă. Accesoriile incluse sunt următoarele: tava separatoare și două coșuri metalice. E destul de generoasă pe partea de dimensiuni. Dacă nu v-o permiteți pe acesta puteți lua una cu volum mult mai mic, iar diferența de preț e destul de mare dacă alegeți unul cu volum pe jumătate, de exemplu.

Plusuri: volum generos, are caracteristici speciale bune, capacitate de congelare mare, consum redus.
Minusuri: nimic.

Arctic O40+ e un aparat destul de mare care poate fi foarte utilă în special iarna deoarece atunci vă aprovizionați mai mult și deci nu o veți folosi tot timpul anului. Pentru a economisi mai mult spațiu, puteți opta pentru un congelator care a re o formă verticală și interiorul e compartimentat. E mai dificil de depozitat în congelator deoarece totul trebuie bine sortat și pus.

{ 0 comentarii … adaugă unul acum }

Lasă un comentariu